Transformare

Dragii noștri, Alandala se transformă din cafenea în casă artistică

Timp de aproape 3 ani, am dezvoltat o comunitate creativă, unde artiști din mai multe domenii au putut să se exprime liber. Din păcate, grădina noastră se află poziționată lângă un bloc al RAPPS, care în trecut a făcut obiectul unei anchete realizate de ziarul Gândul, privind alocarea ilegală de apartamente din proprietatea statului unor politicieni.
Încă de când am deschis cafeneaua, una dintre locatarele blocului RAPPS și-a făcut un scop din a ne închide, plângându-se în mod repetat la poliție, de presupusul zgomot pe care îl producem și alte motive aberante. Deși Garda de Mediu a venit și a măsurat nivelul de zgomot, decizând ca nu depășește nivelul admis de lege, locatara respectivă a continuat campania anti-Alandala. Poliția a venit în repetate rânduri avertizându-ne că ne-am făcut un inamic bine conectat cu politica și “cu relații influente”. Orice încercare de a rezolva amiabil conflictul, a fost nereușită.
Deși numeroasele controale venite la locație, inclusiv și cele efectuate după tragedia de la Colectiv, au confirmat funcționarea în legalitate a localului, Primăria Sectorului 2, fără să facă vreo vizită la locație, a decis să suspende activitatea Alandala, fără a da o motivație clară.
Dar aceste lucruri nedrepte se întâmplă peste tot în Romania, așa că de ce să ne mai mirăm ?

Totuși, nu vă spunem adio, ci vă invităm alături de noi să faceți parte din schimbare: schimbarea Alandalei, schimbarea Bucureștiului, schimbarea României.
Ce putem face ?
• Să denunțam tot ce nu este în regulă, de la abuzurile poliției și a politicienilor, la favoritisme pe bază de nepotism sau trafic de influență.
• Să încurajăm proiectele frumoase, ONG-urile care, cu fonduri puține, încearcă să schimbe societatea în bine. Să facem parte din ele, ca voluntari sau colaboratori, să punem umărul la schimbare.
• Să protestăm când o cauză bună o cere.
• Să ne susținem unii pe ceilalți pentru că, dacă vom cultiva încrederea, optimismul și valorile frumoase, vom câștiga în cele din urmă. Poate nu curând, dar la un moment dat vom trăi într-o societate în care nu se vor mai zdrobi proiecte frumoase pentru bunăstarea politicienilor și în care se va investi mai mult în cultură.

În concluzie, Alandala nu va mai exista în forma cunoscută de până acum. Ea se va transforma!

Dupa cum va povesteam, primaria ne-a retras autorizatia de functionare, insa acest lucru se refera doar la activitatea de tip “cafenea, bar sau alte activitati de alimentatie publica”.

Dar cum Alandala n-a fost niciodata doar un bar, fiind mai degraba o cafenea culturala, ce a sustinut multe proiecte artistice, ne propunem sa continuam proiectele frumoase incepute si sa pastram locatia in acest sens, transformand locatia intr-o casa destinata culturii, artelor si frumosului.

Vă iubim și vă mulțumim că sunteți frumoși și optimiști.

Cu drag de țară și de oameni,
Echipa Alandala.